Trupul comisarului-șef dispărut în Siret a fost găsit plutind pe apă la zece kilometri distanță

Trupul comisarului-șef dispărut în Siret a fost găsit plutind pe apă la zece kilometri distanță
Publicat: 23/07/2015, 11:19

Potrivit purtătorului de cuvânt de la IPJ Vrancea, Bogdan Toader, cadavrul a fost găsit la balastiera de la Vadu Roșca, la zece kilometri de la locul unde comisarul șef a fost luat de ape, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un angajat al balastierei a sunat la Serviciul de urgență 112, după ce a văzut trupul neînsuflețit plutind pe apă. Bărbatul a tras trupul mai aproape de mal, fiind scos din apă de către polițiști și pompieri în momentul în care la fața locului au ajuns angajații IPJ, care au declanșat și cercetările la fața locului.

„În jurul orei 5.30, când să treacă colegul meu cu barca peste Siret ca să mă ia, că eu sunt de la Ivești și fac naveta peste Siret, l-a văzut plutind pe apă. Trupul se ducea la vale. S-a dus cu barca după el, l-a legat cu o sârmă și l-a tras către mal, că dacă îl lăsa îl pierdea de tot. L-am adus pe mal, am sunat la 112 și apoi au venit autoritățile”, a declarat, joi, paznicul de la balastiera Vadu Roșca.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, Cristina Duță, a declarat corespondentului MEDIAFAX că imediat după primirea apelului la 112 prin care se anunța că unul dintre muncitorii de la balastiera din dreptul localității Vadu-Roșca a văzut în Siret trupul neînsuflețit al unui bărbat un echipaj ISU aflat în zonă pentru monitorizarea cursului de apă a ajuns la locul indicat.

„A fost identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat, ale cărui semnalmente corespund cu cele ale persoanei dispărute duminică seară. Acesta a fost identificat la o distanță de aproximativ zece kilometri față de locul unde s-a semnalat dispariția”, a declarat Duță.

Sursa citată a adăugat că încă din seara în care a fost anunțată dispariția bărbatului de 53 ani în apele Siretului, căutările nu au fost întrerupte, „punându-se în practică proceduri diferite de intervenție, în încercarea de a valorifica toate variantele posibile pentru găsirea acestuia”.

„S-au făcut cercetări atât pe timpul zilei, pe apă, cu bărcile din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cât și pe malurile râului, pe parcursul nopților, cu echipe mixte pedestre formate din reprezentanți ai ISU, IPJ și IJJ. De asemenea, s-a solicitat sprijin aerian, astfel că, timp de trei zile, în anumite intervale de timp, un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație a survolat zona în vederea identificării persoanei dispărute. Totodată, în vederea aprofundării căutărilor, o echipă de scafandri formată din salvatori de la ISU Brăila și ISU Vrancea au efectuat scufundări cu preponderență în zona unde s-au format ghioluri. Totodată, au fost cooptate și un echipaj de scafandri din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) București, la misiune participând și membri ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență Biliești, Suraia și Nănești”, a mai precizat reprezentantul ISU Vrancea.

Trupul comisarului șef Tomiță Lazăr, găsit după patru zile de căutări, a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.

Medicul Silviu Lucasievici, șeful SML Focșani, a declarat că autopsia va fi făcută imediat, iar în jurul prânzului trupul va ajunge la familie.

Șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Vrancea, comisar șef Tomiță Lazăr, a dispărut, duminică, în apele Siretului, în zona balastierei de la Biliești. Acesta își petrecea după-amiaza împreună cu familia, iar la un moment dat el și una dintre fiice, cu care se afla în apă, au fost luați de curenții puternici.

Potrivit martorilor, fata a fost salvată de către tatăl său, fiind ajutată și de alte persoane să iasă la mal, însă polițistul a fost luat de ape, acesta fiind văzut ulterior plutind în derivă, în acest sens fiind primite mai multe apeluri prin 112.

Comisarul șef Tomiță Lazăr a fost unul dintre cei mai apreciați polițiști din IPJ Vrancea. De-a lungul carierei sale, a participat, pe lângă activitățile specifice muncii de polițist, la numeroase competiții sportive, de unde mereu s-a întors cu diplome și medalii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cea mai veche baterie funcționează neîntrerupt de peste 180 de ani
×